duminică, 2 ianuarie 2011

WTF?!


Loboda,corhaz,solitudine,tantar,citesti,semineu,porostelnic,jaluzea,soroc,nunta,maria,ioana,box,capalit,spital
Polonic,urs,cacaniu,manifest,musca,anus,muschi,pentru,maraciuca,sloboz,seringa,masina,ornitoring
Sopru,mamut,clanta,usa,ca,popofag,frunza,stinghea,leat,mat,tzatze,mall,aripioare picante,salam
Biserica,porc,esti,tamaie,silinta,mos,banana,pontiac,bicicleta,roman,pizza,masina,caltabos,carnati
Suc,apa,carbogazos,acidbonucleicantidezoxidant,sobolan,respectiv,nasture,masina de cusut,parizer,
Enter,tastatura,fraier.DACA AR FI CEVA DE CAPU TAU AI TRECE DOAR PESTE CUVINTELE COLORATE.Nu uita traiesti in romania:) esti batut de dumnezeu in fiecare zi.Si daca ar fi ceva de capu tau ti-ai da seama ca acesta este mesajul postari,Dar ca de obicei cred ca toata lumea citeste si nu intelege nimic.Oricum nu va dat seama <-------MESAK O,[PRTAMT----->

sâmbătă, 16 mai 2009

Sarpele Anaconda-sarpele zeu al amazonului


n lumea serpilor a fi cel mai lung nu inseamna intotdeauna a fi cel mai mare. Aceasta regula a fost demonstrata cu putin timp in urma de o echipa de herpetologi americani care a investigat cei mai lungi serpi din lume. Acestia au descoperit in junglele Malaeziei pitoni reticulati mai lungi decat orice anaconda. Dar momentul scurt de superioritate al pitonului reticulat se opreste aici. Un sarpe anaconda de aceeasi lungime cu un piton este de trei ori mai greu, are o circumferinta a corpului aproape dubla, iar forta sa de constrictie este incomparabila cu a oricarui sarpe din lume. Ciclurile vietii celui mai puternic sarpe sunt inca invaluite in mister, in ciuda faptului ca exista inca echipe de cercetatori care il studiaza prin junglele umede ale Amazoniei. Capacitatile si adaptariile sale perfecte la mediu sunt secretul prin care marele sarpe verde al mlastinii a reusit sa supravietuiasca si sa prospere in cea mai mare aglomeratie de vietati si plante din lume. Acolo unde aerul musteste de viata si jungla se intinde pana in sufletul oamenilor, acolo unde cel mai mare fluviu al lumii hraneste o padure ecuatoriala intinsa pe o suprafata de unsprezece ori mai mare decat a Romaniei. Acolo in Amazonia!

Cel ce pandeste din apa

Anaconda este de fapt denumirea pentru patru specii din familia boidelor, toate fiind intalnite exclusiv in America de Sud. O singura specie dintre acestea, Anaconda verde ( Eunectes murinus), a devenit celebra in lumea oamenilor odata cu descoperirea si descrierea sa in fata lumii stiintifice inca din anul 1758 de catre renumitul naturalist suedez Carl Linnaeus. Pentru ca este cel mai mare reprezentant al familiei serpilor boa, fermierii venezueleni si brazilieni il denumesc boa verde, datorita culorii sale, sau boa de apa, cu trimitere directa la mediula acvatic in care traieste acest colos cu solzi. Indienii din triburile sud americane o denumesc Sucurinju, Yakumama sau Jiboia. Anaconda traieste exclusiv in America de Sud, in Brazilia, Venezuela, Peru, Guyana, Ecuador, Columbia si Bolivia, preferand bazinul amazonului si al fluviului Orinoco. Un adult de anaconda verde este cu adevarat o priveliste care nu va fi niciodata uitata. Termenul definitoriu al acestui rege al serpilor este puterea. Un anaconda este un sarpe masiv la propriu, o femela adulta are un corp la fel de gros ca al unui om, poate atinge o lungime maxima de peste 9 metri, si o greutate incredibila de 250 kilograme! Diametrul corpului unui anaconda adult poate depasi 30 cm si se poate mari considerabil atunci cand sarpele a inghitit o prada.

Cel mai mare anaconda capturat vreodata a fost o femela adulta impuscata in selva inundata din apropierea granitei dintre Columbia si Venezuela in anul 1944. Femela a fost masurata, iar lungimea ei s-a dovedit a fi de 9,5 metri. Gigantica anaconda fost ranita superficial si a reusit sa se elibereze singura, dupa care a profitat de neatentia membrilor expeditiei de vanatoare reusind sa dispara in jungla. Spre deosebire de restul rudelor sale care traiesc incolaciti in arbori, anaconda s-a adaptat sa vaneze in mediul acvatic. Asa se explica modalitatea in care evolutia a dus la dezvoltarea absoluta a taliei serpilor anaconda verzi. Traind si vanand in mlastinile putin adanci, acest mediu permite serilor anaconda mobilitatea si manevrabilitatea corpului masiv a carui greutate absoluta nu le-ar permite sa vaneze cu succes in mediul terestru sau arboricol. Anaconda are o culoare verde-maslinie patata cu puncte negre. De alungul capului serpii anaconda au cate o dunga distincta de culoare portocalie. Pe abdomen desenul solzilor este alcatit dintr-o combintaite de pete si dungi neregulate de culoare neagra pe un fond galben-verzui. Capul este ingust comparativ cu corpul, ochii sunt asezati sus la acelasi nivel cu craniul pentru a-i permite sa observe tot ce se afla la suprafata apei, fara a fi nevoit sa-si faca simtita prezenta.

Inelele mortii

Fiind o specie de serpi adaptata vanatorii in apele dulci, anaconda consuma orice fel de prada pe care o poate prinde. Cad victime fortei si rabdarii sale proverbiale pestii, pasarile de apa, broastele testoase, amfibienii, reptilele. Anacodele adulte pot prinde pecari, porci domestici, gaini, gaste, caini, oi, capre, cervide, tapiri, capybara, caimani. Au fost documentate unele cazuri rare in care au reusit sa ucida chiar jaguari, desi in mod obisnuit anaconda va evita un astfel de adversar periculos. Puii de anaconda se hranesc cu prazi accesibile dimensiunile lor, broaste, pesti mici, soareci, sobolani de apa si pui de pasari. Anaconda nu este un sarpe veninos, el apartine clasei serpilor constrictori, adica face parte dintre speciile de ofidieni care isi ucid prada prin forta musculara incolacindu-si corpul in jurul victimelor, dupa care incep sa stranga pana cand prada este ucisa. Acest mod de a-si ucide prada este unic in lumea animala, fiind caracteristic tuturor serpilor neveninosi, de la marele anaconda la banalul sarpe de casa. O secventa de vanatoare a anacondei este un fenomen de neuitat pentru cei care au avut rara ocazie de a imortaliza o astfel de scena din salbaticia Amazoniei.

Anaconda isi pandeste prada stand incolacita in mlastinile si baltile care presara nesfarsita selva amazoniana, de obicei evita cursurile repezi de apa. Din ascunzisul sau anaconda zace nemiscata ore in sir pana in momentul in care prada ajunge in dreptul razei sale de atac. Acesta este fulgerator, imensul resort din muschi se destinde brusc cu o viteza prea mare pentru ochiul uman. Prada este insfacata cu multitudinea de dinti dupa care, daca victima este mica, urmeaza sa fie tarata in apa si inecata. In cazul in care a prins o prada de talie mare, corpul anacondei se infasoara in jurul victimei, dupa care urmeaza teribila inclestare a fortei. Inel cu inel, milimetru cu milimetru, sarpele incepe sa isi stranga musculatura pana cand prada este sufocata si intr-un final moare. Pe cat de puternica este stransoarea, pe atat este de senzitiva, anaconda simtind literalmente cata viata a mai ramas in victima sa. Prada incepe sa respire din ce in ce mai greu iar sarpele poate simti rata respiratiei, pulsul si miscarile spasmodice ale prazii din momentul mortii, dozandu-si puterea stransorii in functie de aceste semnale transmise de prada. Cercetatorii su fost uimiti sa constate ca anaconda nu isi foloseste nici macar un sfert din forta totala pentru a-si sufoca victimele. Daca ar proceda astfel, coastele si oasele mai mari s-ar rupe, ar iesi prin piele si ar impiedica astfel sarpele sa isi inghita prada. Procesul inghitirii si digerarii prazii este unul deosebit de interesant, favorizat de faptul ca anaconda are oasele maxilarelor articulate printr-un ligament elastic, ceea ce duce la capacitatea de a inghiti prazi mai mari decat propriul diametru corporal. Digestia dureza in medie 2-3 luni, dar in cazul in care a consumat un caiman sau un cerb, procesul digestiv poate dura sase luni. Anaconda nu este totusi pradatorul perfect, multi cad prada jaguarilor care raman cei mai mari dusmani naturali, iar daca o anaconda este ranita in apa, cel mai adesea cade victima hoardelor de pesti piranha

Regina mlastinii

La anaconde, femela este cea care dicteaza toate conditiile imperecherii. Intotdeauna la aceasta specie, femela este considerabil mai mare decat masculul. Fenomenul canibalismului la anaconda este unul des intalnit. In toate cazurile documentate, femelele au ucis si consumat masculi. Cercetatorii care au studiat aspectele vietii anacondelor pun acest fenomen straniu pe seama situatiei clare de dimorfism sexual in care femela este mai mare decat masculul. Un alt motiv este cel reprezentat de faptul ca imediat dupa imperechere femela are nevoie de un aport urgent de proteine si calorii care sa-i sustina perioada indelungata a gestatiei. Anaconda este un pradator oportunist, iar in cadrul acestei specii femela ataca masculul imediat dupa imperechere din simplul motiv ca acesta este cea mai accesibila si apropiata prada. Pentru a reduce cat mai mult impactul intraspecific al acestui sinistru obicei, imperecherea anacondelor este un fenomen interesant unic in lumea reptilelor. In timpul sezonului de imperechere femela elimina un miros specific care atrage ca un magnet toti masculii de pe teritoriul strabatut de ea. Masculii se strang intr-o adevarata “Minge de imperechere” in care circa 12-15 masculi se incolacesc in jurul unei femele. Copulatia are loc in apa iar gestatia dureaza circa 6 luni. Anaconda sunt serpi ovovivipari, adica femela produce oua care eclozeaza in interiorul corpului sau, dupa acest aspect puii se nasc vii. Nou nascutii masoara 60 cm in medie si nu au nevoie de ingrijirea parintilor. La varsta de 4 ani tinerele anaconde ating maturitatea sexuala.

Sarpe si om

Vestea ca anaconda este cel mai masiv si mai puternic sarpe au ajuns in scurt timp la cunostinta oamenilor, iar acestia actionand deseori sub impulsul momentului au dorit sa-l aleaga drept animal de companie. Decizie deloc inteleapta daca ne gandim ca pentru un anaconda adult actul uciderii si inghitirii unui om nu prezinta nici o problema. Au fost documentate nenumarate cazuri de anaconda impuscate care au fost disecate apoi pentru a se descoperi in stomacul lor cadavre de bastinasi cazuti victime sarpelui suprem. Printre detinatorii de anaconda cel mai des intalnit accident este prezentat de lipsa catorva degete, cazute prada sarpelui urias care tine astfel sa le transmita oamenilor ca nu este un animal de companie, iar locul sau nu este in interiorul unui terariu, ci in mlastinile nesfarsite din selva. Datorita temperamenului lor agresiv anacondele sunt totusi cei mai putini intalniti serpi constrictori detinuti in captivitate.

Orice herpetolog pasionat va marturisi ca un piton sau boa este mult mai prietenos cu omul decat un anaconda. Sarpele suprem din Amazonia a fost venerat de multe triburi de indieni datorita fortei si atractiei sale. Intre aceste triburi s-a nascut mitul anacondei gigant care poate atinge dimensiuni incredibile. Legenda sau adevar, multi cercetatori, vanatori sau zoologi au cautat si inca cerceteaza selva urmarind anacondele gigantice care bantuie atat miturile indienilor cat si imaginatia si visurile celor pasionati de acest sarpe aparte. Conform cercetatorului Lee Krystec, o expeditie de prospectare petroliera din Columbia anului 1944 confirma ca au doborat un anaconda care a masurat 11,43 metri. Relatarea pare o exagerare, mai credibila fiiind marturia cercetatorului Vincent Roth care ar fi impuscat in Guyana o anaconda a carei lungime atingea 10,3 metri. In decursul timpului au mai aparut relatari despre anaconda lungi de 15 metri, din nefericire fara nici o dovada palpabila. Sarpele suprem continua sa se ascunda de oamenii care i-au incalcat regatul…

Tantarul Tigru


O specie periculoasă de ţânţari, ţânţarii-tigru, care provin din Asia şi pot infecta oamenii cu boli fatale precum febra galbenă, febra hemoragică sau febra Chikungunya, au fost descoperiţi în Italia, Germania şi Olanda şi ar putea ajunge şi în Marea Britanie.

Ţânţarul-tigru s-a stabilit deja în nordul Italiei, unde a transmis febra Chikungunya mai multor persoane. Insecta a fost detectată şi în alte zeci de ţări europene, printre care Germania şi Olanda, relatează The Independent.

Pestele clovn sau Amphiprion percula

Alt nume pentru pestele clovn este pestele anemona datorita relatiei speciale pe care o are cu aceasta din urma

Pestele arcas (Toxotes jaculatrix)

Pestele arcas face parte din familia Taxotidae, genul Toxotes si este cunoscut mai ales prin felul in care isi procura hrana, vanand insecte intr-un mod original. Familia din care face parte este relativ restransa ca numar de specii. Aceastea populeaza apele dulci si cele marine din India, Filipine, Australia si Polinezia.


Corpul arcasului este comprimat, ochii ii sunt mari si orientati inainte. In general, sunt pesti de dimensiuni mici, ajungand pana la maximum 50 cm. - T. chatareus este una dintre cele mai mari specii de arcasi, ajungand la 40 cm.


Traieste in raurile din India, Asia si nordul Australiei. Poate detecta de sub apa insectele de pe ramurile sau frunzele aflate dincolo de suprafata apei. Pestele arcas aflat in cautarea hranei doboara insectele, folosindu-se de un sant situat in cerul gurii si de limba sa - lunga si subtire catre varf si groasa si musculoasa la baza. Cand ajunge la o anumita distanta fata de prada, arcasul isi lipeste limba de cerul gurii, transformand santul intr-un tub subtire si varful limbii intr-o valva. Isi optureaza in acelasi timp branhiile si zvacneste din varful limbii, lansand un jet de apa pe directia insectei vizate. Jetul, trimis cu o precizie uluitoare, dezechilibreaza victima, care cade in apa, moment in care este inghitita de peste. Jetul poate parcurge o distanta de 2 pana la 5 m, insa numai de la 1-1,5 m. distanta pestele isi poate atinge cu acuratete tinta. Daca nu reuseste sa-si doboare victima de la prima incercare, arcasul continua sa lanseze jeturi de apa catre aceasta.


Daca un arcas adult poate nimeri tinta de la 1,5 m., puii trebuie sa invete mai intai sa corecteze devierea produsa de patrunderea luminii in apa, ajungand, in final, sa tinteasca exact.

Pestele zburator (Exocoetus volitans)

Reprezentantii subordinul Synentognathi, din care se cunosc aproximativ 200 de specii, traiesc aproape exclusiv in mari si au corpul foarte lunguiet, aproape ca acela al anghilelor.

Pestii Piranha

Am intalnit persoane care nu au auzit niciodata despre piranha. Totusi majoritatea dintre noi au vazut niste filme de groaza sau in cel mai bun caz documentare in care este vorba despre acesti pesti. Intotdeauna ferocitatea lor este exagerata, pentru ca suntem amatori de lucruri socante.

La randul lor constituie hrana pentru multe alte vietuitoare, cat si pt oameni. Nu sunt cei mai feroce pesti din Amazon, dar nici ingerasi cu siguranta. Sunt o parte foarte importanta din ecosistemul Amazonului. Traiesc in lacurile adiacente acestui fluviu, la fel ca si scalarii si neonii. Se hranesc in general cu pesti morti, bolnavi sau slabiti, fiind un fel de gunoieri ai lacurilor. Dar exista zone in care supravietuirea este destul de grea, din cauza infometarii ataca absolut orice, putand devora chiar si o vita daca traverseaza un lac la momentul si in locul nepotrivit. In alte locuri poti innota printre ei fara teama. Totusi pana in acest moment nu exista (declarat) nici un deces in randul oamenilor, cauzat de acesti pesti, dar exista oameni mutilati pe viata datorita lor. Pentru localnici este o importanta sursa de hrana. Ca regula, nu pui mana niciodata pe un piranha dupa ce-l pescuiesti inainte de a-l lovi puternic cu bata in cap :) . Capul de piranha este considerat un afrodisiac. Dintii de piranha pot fi folositi chiar si pentru a taia parul.

Exista foarte multe specii de piranha, voi prezenta doar cateva mai cunoscute:

Red Belly Piranha (Pygocentrus nattereri, in unele locuri ii puteti gasi sub denumirea gresita de Serrasalmus nattereri)
Sunt cei mai raspanditi piranha. Sunt cei mai mici din aceasta specie (30cm), nu sunt extrem de pretentiosi si se pot adapta destul de bine in acvarii daca au suficient spatiu si multa liniste.

O varianta extrem de atractiva a speciei Pygocentrus nattereri este "Super Red" si se deosebesc prin burta complet rosie. Click pata neagra langa operculi.

Piraya (Pygocentrus piraya)
Fata de Red Belly au inotatoarea adipoasa sub forma radiala (aceasta inotatoare se afla pe spate, intre cea dorsala si cea caudala). De asemenea au burta de culoare galben-oranj si dimensiuni mai mari decat Red Belly. Sunt ceva mai agresivi. Nu se pot inmulti in captivitate.

Black Piranha (Serrasalmus rhombeus)
Regii speciei. Cei mai mari, cei mai agresivi. Intr-un acvariu de 400-600l nu puteti creste mai mult de un individ adult. Culoarea: negru (la maturitate), dar la unele varietati pot fi gri-argintiu sau alb. Alte denumiri pentru aceasta specie: Diamond Piranha, White Piranha, Rhom, Niger. Nu se pot inmulti in captivitate, singura solutie pentru a-i procura este importul din America de Sud, pretul este pe masura. Poze: aici.

Pentru alte specii puteti consulta piranha-fury.com

Trebuie remarcat faptul ca la noi in tara multi vand Pacu (Colossoma macropomum) sub denumirea de piranha. Acesti pesti se deosebesc de piranha prin forma botului. Click aici pt imagini.

In continuare voi da detalii despre cresterea in acvariu a speciei Red Belly Piranha.

Temperatura: 24-29 grade / recomandat 26-27 grade

pH: 6.0 - 8.0 / recomandat 6.5 - 7.2

Duritate: prefera o duritate mica, dar se adapteaza la orice fel de apa.

Compatibilitate cu alti pesti: se recomanda sa ii cresteti fara alte specii de pesti. Exista cazuri de acvarii cu Red Belly care traiesc alaturi de Oscari, Pacu, Severum sau Ancistrusi. Surprinzator, neonii se pot adapta uneori la un astfel de acvariu. De asemenea am vazut melci Pomacea in acvarii de piranha, dar ai mei nu i-au acceptat, au ramas doar melcii de substrat sa se lupte cu algele.

Marime acvariu: Conform recomandarilor de pe piranha-fury.com un acvariu MINIM trebuie sa aiba cel putin 3-4 indivizi maturi si dimensiunile de 120x50x50cm minim. Pentru 5 indivizi: 140x50x50, iar pt 6: 140x60x50 (50 cm este inaltimea). Atentie, piranha sunt pesti de card, nu se tin mai putin de 6 cand sunt mici. La maturitate sunt ceva mai solitari, totusi nu se pot tine mai putin de 3-4. Acvariul trebuie sa aiba o filtrare supradimensionata intrucat fac multa murdarie. In general agreaza curentul puternic de apa, dar trebuie sa gaseasca in acvariu si "puncte moarte" unde curentul este foarte slab, pentru a se putea odihni. Locuri unde se se poata ascunde trebuie sa gaseasca din belsug, fie plante, fie pietre, radacini, etc. Plantele trebuie sa aiba o crestere lenta sau cel mult moderata pentru a nu fi necesare interventiile prea dese in acvariu. De asemenea sa nu necesite multa lumina, intrucat piranha traiesc in medii intunecoase (0.2 -0.3W/l e suficient). Anubias, echinodorus sunt plante care se descurca destul de bine in astfel de conditii.

Reproducere: Daca ti-au depus piranha esti norocos, deobicei poti sa le asiguri toate conditiile, nu se reproduc decat atunci cand vor ei, iar momentul este foarte aleator... Masculul si femela capata o culoare mai inchisa, incep amandoi sa pazeasca o zona din acvariu, sapa cu gura o groapa in nisip, femela depune icrele, masculul le fecundeaza si de aici in colo, el este responsabil sa le apere. Uneori femela este chiar alungata. In general nu poti deosebi masculul de femela, dar de multe ori masculul este ceva mai subtirel decat femela.

Hrana: Puii de piranha pot manca de la tubi pana la fulgi de tetramin. Problema este ca nu le place sa manance de pe jos, de aceea poate ramane multa mizerie dupa fiecare masa. Excesul de hrana de pe fund va crea mari probleme in echilibrul acvariului. Daca vor fi hraniti cu tubi trebuie pusi in suportul special. Este suficient sa fie hraniti o data pe zi (si la o ora fixa). Daca raman fara hrana o zi pe saptamana, sau chiar 2 nu este nici o problema. De multe ori nici nu se apuca de mancat daca simt prezenta unei persoane in camera. Nu se vor atinge de hrana dupa schimbul celor 30% din apa acvariului. Fiind speriati, nu vor manca toata ziua, deci nu risipiti hrana degeaba. Dupa masa au nevoie de 5-10 minute de liniste, sunt sensibili la orice miscare sau zgomot. Nu umblati in acvariu mai mult de o data pe saptamana atunci cand sifonati substratul si schimbati apa. Este evident ca prefera pe departe tubi fata de orice alta hrana (ma refer la puii de piranha). Sunt foarte rezistenti la boli deci nu va faceti multe griji, totusi e bine sa aveti o sursa sigura de tubi. Daca gasiti frunze de plante rupte si cu urme de dinti, ele sunt doar rezultatul luptelor dintre micutzi :) Nu ii stresati culegand prea des aceste resturi, reactioneaza violent la orice miscarea deasupra acvariului, oricat de mica ar fi, iar daca dati capacul complet la o parte si faceti o miscare gresita, va asigur ca o sa alergati dupa ei prin casa. La maturitate ii puteti hrani cu peste congelat (bine dezghetat in apa calda, inainte de a-l introduce in acvariu). Dimensiunile pestilor congelati nu trebuie sa depaseasca dimensiunile lor, mai ales daca aveti mai putin de 6 indivizi in acvariu. Hrana dispare deobicei in mai putin de 10-20 de secunde, uneori nici nu asteapta sa ii dati drumul, mananca direct din mana dvs. Oase? Nu trebuie sa culegeti nimic de pe jos, inghit absolut tot. Totusi ii puteti obisnui cu multe alte feluri de hrana inclusiv uscata. Personal incerc sa-i hranesc cu ceva cat mai aproape de ceea ce gasesc ei in mediul lor natural.

Comportament: Contrar asteptatilor sunt pesti foarte timizi, mai ales cand sunt mici. Este unul din motivele pentru care trebuie sa creasca minim 6 intr-un acvariu. Dupa putin timp de la introducerea in acvariu, fiecare isi stabileste un teritoriu si ataca pe oricine intra in acel perimetru. In timp veti observa si o ierarhie sociala. Va exista si un conducator, cel mai curajos, iar ceilalti il vor urma in tot ceea ce face. Deobicei e primul care se repede la mancare. Nu prea ii poti diferentia decat dupa teritoriu lor si dupa comportament. Este important la piranha sa faci direrenta intre diferitele lor stari: nervozitate, frica, stare de normalitate, foame sau cand sunt bolnavi. Atunci cand totul este OK, fiecare sta pe teritoriul lui, eventual se mai plimba calmi prin restul acvariului, se mai alearga unii pe altii, sau daca o persoana straina se aseaza aproape de acvariu, vin unul cate unul la geam si te inspecteaza curiosi. Starea de nervozitate este deobicei declansata de miscari bruste in apropierea acvariului, de patrunderea obiectelor straine in apa (cand sifonati substratul sau umblati la plante), de bataile in geamul acvariului, de miscari deasupra acvariului, de lumina prea puternica, de zgomotul prea puternic (uneori si o usa trantita intr-o alta camera ii sperie), de lipsa de spatiu sau chiar atunci cand va plimbati prin camera imediat dupa ce au terminat de mancat. Isi manifesta nervozitatea prin miscari bruste, se plimba de colo colo, se infig in nisip cu viteza si il arunca in sus tulburand apa. Nu ii subapreciati, au suficienta forta sa arunce pietre in geam sau sa rupa/scoata plante. Daca situatia scapa de sub control, prin stingerea luminii se vor linisti. Dupa starea de nervozitate, daca "pericolul" continua se va instaura starea de frica. Se strang toti dupa o planta si vor sta nemiscati unii langa altii pana vor considera ca pericolul a trecut. Este singurul moment cand puteti da tot capacul la o parte sau cand aveti nevoie sa umblati cu mana la plante. Totusi este recomandat sa puneti o plasa la jumatatea acvariului atunci cand aveti mai mult de lucru la plante, si sa nu dati tot capacul jos, ci doar jumatatea corespunzatoare (daca este posibil). Unii crescatori de piranha recomanda sa nu introduceti mana in acvariu daca nu au fost hraniti in ziua respectiva. Sifonarea substratului in acest moment de liniste nu se va lasa cu urmari neplacute. Neoanele stinse la aceasta operatiune va face munca ceva mai grea, de aceea e bine sa aveti o lanterna la indemana. Dupa ce totul se termina, "seful" este primul care vine in inspectie prin tot acvariul. Se uita atent prin camera si daca totul este OK apar si ceilalti unul cate unul. Comunicarea dintre ei se realizeaza prin miscarile corpului, daca unul se sperie si face o miscare brusca - toti se ascund, invers daca unul iese, inspecteaza acvariul apoi se plimba linistit prin restul acvariului - ies toti de dupa plante. Cand sunt infometati (deobicei la ora la care sunt obisnuiti sa primeasca hrana), la orice miscare prin camera, isi parasesc teritoriul si se strang la geam in locul unde le pica deobicei hrana. In acest moment vor manca orice pica in acvariu, nu vor putea deosebi un deget de un peste. Cand unul din ei nu se simte bine se rupe de grup si sta singur dupa plante.

Pentru alte detalii despre acesti pesti puteti consulta piranha-fury.com.